Continuarea romanelor Închisoarea vieţii-2017 şi Ochii întunericului-2018.
Ca într-un început de vis, o zi de primăvară,
cu soare plăpând, alunga pentru încă un an, grămezile de zăpadă înnegrite,
amestecate cu gunoiul străzilor.
În camera spaţioasă, din vila învăluită în
soarele amurgului, se purtau discuţii intense, de ore bune. Erau prezenţi la
această întâlnire doar câţiva apropiaţi ai clanului Mengele, oameni care desfăşurau
diverse activităţi, de la construcţii rezidenţiale, la firme de import export,
firme de transport şi investitori în lucrări de drumuri. Aceştia fuseseră
sprijiniţi, încă de la înfiinţare, de puterea şi influenţa marelui Gibon şi rămăseseră
loiali clanului. Cu toţii erau recunoscători că aveau privilegiul de a
participa la această importantă întâlnire, unde se negociau afacerile
viitorului.
Tocmai se pregăteau de plecare, când senatorul Chiriţă, satisfăcut de
modul cum decurseseră discuţiile, începu să povestească cu însufleţire,
gesticulând, o întâmplare apusă, petrecută
cu mult timp în urmă.
-Despre ce vorbiţi domnule senator, întrebă un bărbat, ridicându-se din
fotoliul în care asculta de ceva vreme, laudele deputatului.
Toate privirile se întoarseră înspre omul
care rămăsese tăcut, din clipa când intrase în încăpere.
-Cum despre ce vorbim?... În cazul în care dumneata nu ai fost atent la
discuţia noastră, mă simt nevoit să repet, răspunse cu aroganţă, omul trecut de
mult de vârsta tinereţii.
-Da, repetaţi, sunt curios... Am avut impresia că vorbiţi despre întâmplări
care s-au petrecut într-o altă ţară, sau mă rog, pe o altă planetă locuită de
un popor asemănător cu al nostru, ripostă calm Înţeleptul.
Încăperea învăluită în
fumul de ţigară, se completă pentru câteva secunde cu liniştea dinaintea
furtunii. Tibi schiţând un zâmbet ironic, abia vizibil, pe chipul preocupat,
atent la discuţie, răspunse în locul senatorului:
-Despre revoluţie! Domnul este revoluţionar, asta vrea să spună, iar împreună
cu alţi bărbaţi la fel de "curajoşi" ca dânsul, ne-au scăpat ţara din
ghearele dictatorului şi ne-au redat democraţia pură, curată ca apa de izvor,
de care ne bucurăm acum cu toţii, de aproape... să vedem... suntem în 2011, douăzeci
şi doi de ani, nu-i aşa?
Chiriţă, fără să simtă
ironia din vocea bărbatului, străbătu încăperea cu paşi rari şi apăsaţi, ca într-o
sală de judecată, unde pleda strălucit în faţa juraţilor. Era un bărbat trecut
de şaizeci de ani, cu o constituţie robustă, mic de statură cu mersul legănat, şchiopătând
uşor cu piciorul stâng. Capul lipsit de păr, strălucea în lumina puternică din încăpere,
precum o cască de motociclist udată de ploaie. Ameninţat de întrebarea ce îi
incomoda începutul poveştii, pe care o repeta mereu, cu patos, întocmai ca o
semnătură proprie aşezată pe un document important, se postă în dreptul
avocatului care-l privea cu faţa inexpresivă:
-Da, despre revoluţie. Mă mir că dumneata nu cunoşti acest eveniment
istoric petrecut în iarna anului...
-Domnule, scuteşte-mă de aceste lecţii dubioase de istorie, fabricate de
securitate în laboratorul complotiştilor comunişti. Vă spun eu, care am alergie
la acest subiect, n-a fost nici o revoluţie! Mi-e şi greu să pronunţ acest cuvânt,
spuse Înţeleptul privindu-l cu silă pe senator. Cum puteţi vorbi despre acest
eveniment, într-adevăr istoric, falsificând cu tupeu, realitatea? Nu a fost
revoluţie! O gaşcă de oportunişti, ieşiţi la suprafaţă ca nişte viermi graşi
dintr-un cadavru, au confiscat un ideal nobil şi însângerat al unui popor
chinuit.
Senatorul se înroşi
la faţă, ca un rac fiert, ochii îi ieşiră din orbite, iar urechile clăpăuge se
albiră de parcă ar fi fost proaspăt văruite.
-Domnule, cum îţi
permiţi să vorbeşti astfel? Împreună cu oamenii curajoşi, devotaţi ţării, am
luptat eroic în acele zile... am tras...
-Aţi tras jaluzele şi
v-aţi uitat la televizor...
-Ce glumă-i asta?...
Am fost în Piaţa Universităţii, la baricada de la Intercontinental, am tras cu
pistolul, am făcut...
-Aţi făcut, nimic! Aţi
tras cu pistolul? În cine?...
-În terorişti! răspunse ţipând Chiriţă, cu faţa congestionată de
nervi.
Înţeleptul străbătu
calm încăperea şi se postă în faţa deputatului, privindu-l fix în ochii mari,
ieşiţi din orbite.
-În terorişti? Care
terorişti? Minciuni sfruntate! Aţi omorât vreunul?... În cine şi de ce aţi tras
cu arma?
Întrebarea se prăbuşi
ca o lamă de ghilotină, peste omul care încerca cu greu să găsească un răspuns
potrivit, pentru a ieşi victorios din confruntare.
Înţeleptul continuă
cu voce calmă:
-Sunt sătul de
"revoluţionarii" mincinoşi, care au profitat din plin, de suferinţa
acestui popor, aranjându-şi propriile interese meschine. Dumneata faci parte
dintre paraziţii fără scrupule, care au profitat şi profită şi acum de acele
vremuri tulburi, de necazurile unora, care într-adevăr au suferit din cauza
dictaturii comuniste. Te-ai privit dimineaţa în oglindă? Ce-ai văzut?... Nu-i aşa
că din oglindă te privea un impostor, lipsit de griji?... Dumneata te-ai uitat
vreodată atent pe imaginile de atunci, din arhiva televiziunii române? Ai
observat câţi oameni erau în stradă? Ce-ai zice dacă toţi cei care au fost
acolo, ar cere pe bună dreptate, certificate de revoluţionari şi privilegii, de
care vă bucuraţi acum din plin, voi ăştia, salvatorii democraţiei?
Chiriţă se scutură,
cuprins de un tremur ca şi cum tot corpul îi era străbătut de un curent de înaltă
frecvenţă:
-Nu sunt privilegii! Sunt roadele recunoaşterii, a ceea ce am făcut noi,
cu preţul vieţii.
Avocatul păru că nu auzise jalnicul răspuns
al senatorului:
-Locuri de veci, hectare de pământ, abonamente la diverse servicii,
gratuităţi pe toate mijloacele de transport, scutiri de taxe şi impozite,
indemnizaţii consistente, şi multe alte privilegii pe care le primiţi, fără a
justifica în vreun fel acest efort al bugetului de stat. Prefer să nu mai
discut acest subiect care, îmi provoacă repulsie. Aţi primit aceste favoruri
nemeritat, iar în lăcomia şi impostura caracteristică acelora ca dumneata,
repetaţi acest discurs mincinos, de fals patriotism, încât, acum, sunteţi
convinşi că voi aţi dărâmat vechiul sistem şi aţi adus democraţia în România.
Cei care v-au oferit aceste privilegii nemeritate, sunt la fel ca voi, nu vor
decât să-şi menţină statutul, plătind taxă de protecţie, din banii ţării, unor
impostori care, mai devreme, poate mai târziu, vor fi pedepsiţi de istorie şi
de Dumnezeu. Sunteţi paznicii celor care v-au inventat! Gândiţi-vă că vor veni
vremuri când acest apelativ de "erou", se va transforma într-un
stigmat, de care să vă fie ruşine. În
concluzie, vă spun că oamenii cinstiţi, care au ieşit atunci în stradă, care au
muncit o viaţă, pentru pensii şi salarii de mizerie, nu beneficiază de
drepturile pe care voi le primiţi, fără nici un merit... Dacă sunteţi aşa de
patrioţi, de ce nu renunţaţi în masă, la aceste avantaje? Donaţi banii primiţi,
către, spitale, şcoli, biserici, asociaţii de caritate, pentru căminele de
copii abandonaţi, sau pentru bătrânii uitaţi în mizerie. Nu vă apasă conştiinţa,
nu simţiţi remuşcări, atunci când beneficiaţi de nişte privilegii nemeritate? În
ce ţară, din lumea asta, s-au plătit compensaţii materiale atunci când s-a
schimbat un regim?
Senatorul rămase nemişcat,
suspendat în atmosfera încăperii, împietrit, palid, de parcă tot sângele din
corpul său îndesat, se scursese prin picioarele scurte, în pardoseala din
gresie de murano.
După ce îi studie
atent pe fiecare din cei prezenţi în biroul spaţios, Înţeleptul, privindu-l
complice pe Tibi, continuă:
-Eu mă aflu aici,
pentru nişte discuţii importante! Discuţiile sterile, atunci când adevărul e atât
de evident, mă fac să-mi pierd timpul, care pentru mine, este foarte preţios. Vă
rog să mă scuzaţi, sunt aşteptat de un client la o audiere într-un dosar de
judecată. Timpul este ceva ce primim gratis, dar pe care, dacă l-am pierdut, nu
vom reuşi să-l mai cumpărăm niciodată, oricâţi bani am avea.
Avocatul părăsi încăperea, iar Tibi se aşeză pe scaunul din spatele
biroului, cu spătar înalt, sculptat în lemn masiv, şi îşi aprinse îngândurat o ţigară.
În cameră se simţea o atmosferă încărcată de neprevăzut. Cei prezenţi se grupară,
aşteptând ca cineva să spargă tăcerea. Senatorul Chiriţă rămas în mijlocul încăperii,
pândind în jur cu ochii injectaţi de nervi, căuta disperat o reacţie de
coalizare din partea gazdei.
-Domnule Bărbulescu, eu cred că avocatul dumneavoastră a cam depăşit măsura.
-Despre ce măsură vorbiţi, răspunse Tibi indiferent, cu vocea absentă.
Senatorul se retrase
lângă partenerul cu care venise la întâlnire şi-i vorbi poruncitor:
-George, hai să plecăm!
Şi pentru mine timpul e nepreţuit, şi noi, se pare, am început să-l irosim
inutil.
În acel moment, răsună
ca o pocnitură de bici, lovitura puternică dată de Tibi cu pumnul, peste luciul
biroului masiv.
-Cred că ai început să
întreci măsura! Ai venit la mine, în casa mea, cu nişte propuneri pe care nici
măcar nu le susţii. Ca să-mi vinzi blana ursului din pădure, ar trebui să fii
cel puţin vânător. Dumneata nici măcar la stadiul de gonac nu ai ajuns. Crezi că
eu am chemat aceşti parteneri de afaceri, să auzim promisiuni dintr-un viitor
pe care nu se ştie dacă îl vom trăi? Noi ne-am pierdut timpul! Mi-ai vândut
vorbe goale şi promisiuni nesustenabile. Până aici! Mergeţi la şeful vostru şi
veniţi cu lecţia învăţată! Nu mai suntem cei de ieri... Suntem cei de azi, de mâine
şi dintotdeauna, mult mai puternici decât cei de ieri. Avem toate pârghiile
necesare să răsturnăm munţi, şi-i vom răsturna dacă va fi cazul... Nu ne luaţi
drept nişte buticari care vând marfă luată pe datorie. Am fost aici şi vom rămâne
aici, indiferent de cine vine la putere. Şi când fac aceste afirmaţii mă bazez
pe fapte nu pe vorbe. Au mai încercat şi alţii, inutil să dau nume, care au
crezut că suntem decorul în care ei fac ce le place, iar noi plătim fără să
cerem nimic în schimb. S-au înşelat! Nu suntem asociaţie de binefacere, chiar
dacă patronăm o organizaţie non-guvernamentală ce are în grijă copii abandonaţi.
Domnule senator, ai auzit de Simplicius
din Cilicia? Eram sigur că nu! Acest filosof al Greciei antice a rămas
nemuritor, atunci când a spus: "Panta
rei"... totul curge... Ca să fiu mai explicit, să înţelegi şi
dumneata; viaţa-i scurtă... azi eşti, mâine nu mai eşti... "totul
curge, nimic nu rămâne neschimbat!"
Pe faţa lui Chiriţă
se dilată un rânjet slinos, ipocrit. Se uită la partenerul său, un tânăr cu o
barbă virilă, care stingherit de situaţia creată, arunca şi el către cei prezenţi,
zâmbete protocolare.
Tibi se aşeză în
fotoliul său, aprinzându-şi calm o nouă ţigară. Privea ameninţător, cu ochii îngheţaţi,
suflând cu putere fumul în aer.
-Domnule Bărbulescu,
se auzi vocea umilă, a senatorului, schimbată brusc într-un ton dulceag.
Domnule Bărbulescu, eu nu am avut intenţia să deranjez, prin afirmaţia de mai
devreme, dar mi s-a părut nepoliticos din partea avocatului dumneavoastră să
afişeze un asemenea comportament, mai ales că ştia, de la bun început, cine
suntem şi pe cine reprezentăm.
Tibi îl privea fix, fără
să clipească, asemenea unui leu, care îşi studiază prada nevinovată, pe care în
curând urma să o devoreze. Chiriţă se uită cu teamă în jur, tuşi, dregându-şi
vocea întretăiată şi continuă pe un ton la fel de umil:
-Atunci, înseamnă că
am pierdut într-adevăr timpul! Pe noi vă rog să ne scuzaţi...
-Se pare că nu ai înţeles
nimic... Nu accept scuze! Până la miezul nopţii, să vă prezentaţi cu banii pe
care vi i-am dat în campanie, ca să nu mai vorbesc de tricourile, şepcile,
gecile, pixurile, fularele şi câte şi mai câte alte mărunţişuri fabricate pe
banii noştrii şi ştanţate cu sigla partidului vostru. În cazul în care nu ştiaţi,
poate nu v-a informat nimeni înainte de această întâlnire, toate facturile au
fost cumulate într-un document legal, susţinut de o clauză care vă obligă, în
cazul în care nu vă respectaţi promisiunile, să recurgem la recuperarea în
instanţă, a sumelor cheltuite de noi. Vreţi scandal media?
Încăperea fu învăluită
într-o tăcere dureroasă, de cavou. În interior îşi făcu apariţia Păstaie, însoţit
de Omidă, care se îndreptă, cu paşi apăsaţi, către cei doi politicieni. Vorbi
poruncitor, cu vocea fermă:
-Vă rog să mă însoţiţi!
Sunteţi aşteptaţi în parcare. Şoferul domnului Bărbulescu vă va conduce la
Parlament.
Chiriţă privi în jur şi
observă că toţi cei prezenţi, oamenii de încredere ai clanului Mengele, începeau
să părăsească sala, în tăcere, pe o uşă ce da într-o cameră alăturată. Se uită
speriat spre omul cu faţa arsă şi ochiul acoperit de o bandană neagră. Făcu câţiva
paşi înapoi, îl apucă de braţ pe tânărul de lângă el, să se convingă că nu e
singur. Gigi Savic îşi trase brusc braţul din strânsoarea deputatului, speriat
la rândul său.
-Să mergem domnule
Chiriţă... Să mergem, mormăi tânărul frecându-şi nervos, cu mâna tremurândă,
barba virilă.
Ca într-un început de
vis, o zi de primăvară, cu soare plăpând, alunga pentru încă un an, grămezile
de zăpadă înnegrite, amestecate cu gunoiul străzilor.