Fragment din romanul "Trofeele morţii" lansat la târgul de carte Gaudeamus 2019

Continuarea romanelor Închisoarea vieţii-2017 şi Ochii întunericului-2018.
Ca într-un început de vis, o zi de primăvară, cu soare plăpând, alunga pentru încă un an, grămezile de zăpadă înnegrite, amestecate cu gunoiul străzilor.

 În camera spaţioasă, din vila învăluită în soarele amurgului, se purtau discuţii intense, de ore bune. Erau prezenţi la această întâlnire doar câţiva apropiaţi ai clanului Mengele, oameni care desfăşurau diverse activităţi, de la construcţii rezidenţiale, la firme de import export, firme de transport şi investitori în lucrări de drumuri. Aceştia fuseseră sprijiniţi, încă de la înfiinţare, de puterea şi influenţa marelui Gibon şi rămăseseră loiali clanului. Cu toţii erau recunoscători că aveau privilegiul de a participa la această importantă întâlnire, unde se negociau afacerile viitorului.

   Tocmai se pregăteau de plecare, când senatorul Chiriţă, satisfăcut de modul cum decurseseră discuţiile, începu să povestească cu însufleţire, gesticulând,  o întâmplare apusă, petrecută cu mult timp în urmă.

  -Despre ce vorbiţi domnule senator, întrebă un bărbat, ridicându-se din fotoliul în care asculta de ceva vreme, laudele deputatului.

Toate privirile se întoarseră înspre omul care rămăsese tăcut, din clipa când intrase în încăpere.

  -Cum despre ce vorbim?... În cazul în care dumneata nu ai fost atent la discuţia noastră, mă simt nevoit să repet, răspunse cu aroganţă, omul trecut de mult de vârsta tinereţii.

  -Da, repetaţi, sunt curios... Am avut impresia că vorbiţi despre întâmplări care s-au petrecut într-o altă ţară, sau mă rog, pe o altă planetă locuită de un popor asemănător cu al nostru, ripostă calm Înţeleptul.

Încăperea învăluită în fumul de ţigară, se completă pentru câteva secunde cu liniştea dinaintea furtunii. Tibi schiţând un zâmbet ironic, abia vizibil, pe chipul preocupat, atent la discuţie, răspunse în locul senatorului:

  -Despre revoluţie! Domnul este revoluţionar, asta vrea să spună, iar împreună cu alţi bărbaţi la fel de "curajoşi" ca dânsul, ne-au scăpat ţara din ghearele dictatorului şi ne-au redat democraţia pură, curată ca apa de izvor, de care ne bucurăm acum cu toţii, de aproape... să vedem... suntem în 2011, douăzeci şi doi de ani, nu-i aşa?

Chiriţă, fără să simtă ironia din vocea bărbatului, străbătu încăperea cu paşi rari şi apăsaţi, ca într-o sală de judecată, unde pleda strălucit în faţa juraţilor. Era un bărbat trecut de şaizeci de ani, cu o constituţie robustă, mic de statură cu mersul legănat, şchiopătând uşor cu piciorul stâng. Capul lipsit de păr, strălucea în lumina puternică din încăpere, precum o cască de motociclist udată de ploaie. Ameninţat de întrebarea ce îi incomoda începutul poveştii, pe care o repeta mereu, cu patos, întocmai ca o semnătură proprie aşezată pe un document important, se postă în dreptul avocatului care-l privea cu faţa inexpresivă:

  -Da, despre revoluţie. Mă mir că dumneata nu cunoşti acest eveniment istoric petrecut în iarna anului...

  -Domnule, scuteşte-mă de aceste lecţii dubioase de istorie, fabricate de securitate în laboratorul complotiştilor comunişti. Vă spun eu, care am alergie la acest subiect, n-a fost nici o revoluţie! Mi-e şi greu să pronunţ acest cuvânt, spuse Înţeleptul privindu-l cu silă pe senator. Cum puteţi vorbi despre acest eveniment, într-adevăr istoric, falsificând cu tupeu, realitatea? Nu a fost revoluţie! O gaşcă de oportunişti, ieşiţi la suprafaţă ca nişte viermi graşi dintr-un cadavru, au confiscat un ideal nobil şi însângerat al unui popor chinuit.

Senatorul se înroşi la faţă, ca un rac fiert, ochii îi ieşiră din orbite, iar urechile clăpăuge se albiră de parcă ar fi fost proaspăt văruite.

-Domnule, cum îţi permiţi să vorbeşti astfel? Împreună cu oamenii curajoşi, devotaţi ţării, am luptat eroic în acele zile... am tras...

-Aţi tras jaluzele şi v-aţi uitat la televizor...

-Ce glumă-i asta?... Am fost în Piaţa Universităţii, la baricada de la Intercontinental, am tras cu pistolul, am făcut...

-Aţi făcut, nimic! Aţi tras cu pistolul? În cine?...

-În terorişti! răspunse  ţipând Chiriţă, cu faţa congestionată de nervi.

Înţeleptul străbătu calm încăperea şi se postă în faţa deputatului, privindu-l fix în ochii mari, ieşiţi din orbite.

-În terorişti? Care terorişti? Minciuni sfruntate! Aţi omorât vreunul?... În cine şi de ce aţi tras cu arma?

Întrebarea se prăbuşi ca o lamă de ghilotină, peste omul care încerca cu greu să găsească un răspuns potrivit, pentru a ieşi victorios din confruntare.

Înţeleptul continuă cu voce calmă:

-Sunt sătul de "revoluţionarii" mincinoşi, care au profitat din plin, de suferinţa acestui popor, aranjându-şi propriile interese meschine. Dumneata faci parte dintre paraziţii fără scrupule, care au profitat şi profită şi acum de acele vremuri tulburi, de necazurile unora, care într-adevăr au suferit din cauza dictaturii comuniste. Te-ai privit dimineaţa în oglindă? Ce-ai văzut?... Nu-i aşa că din oglindă te privea un impostor, lipsit de griji?... Dumneata te-ai uitat vreodată atent pe imaginile de atunci, din arhiva televiziunii române? Ai observat câţi oameni erau în stradă? Ce-ai zice dacă toţi cei care au fost acolo, ar cere pe bună dreptate, certificate de revoluţionari şi privilegii, de care vă bucuraţi acum din plin, voi ăştia, salvatorii democraţiei?

Chiriţă se scutură, cuprins de un tremur ca şi cum tot corpul îi era străbătut de un curent de înaltă frecvenţă:

  -Nu sunt privilegii! Sunt roadele recunoaşterii, a ceea ce am făcut noi, cu preţul vieţii.

Avocatul păru că nu auzise jalnicul răspuns al senatorului:

  -Locuri de veci, hectare de pământ, abonamente la diverse servicii, gratuităţi pe toate mijloacele de transport, scutiri de taxe şi impozite, indemnizaţii consistente, şi multe alte privilegii pe care le primiţi, fără a justifica în vreun fel acest efort al bugetului de stat. Prefer să nu mai discut acest subiect care, îmi provoacă repulsie. Aţi primit aceste favoruri nemeritat, iar în lăcomia şi impostura caracteristică acelora ca dumneata, repetaţi acest discurs mincinos, de fals patriotism, încât, acum, sunteţi convinşi că voi aţi dărâmat vechiul sistem şi aţi adus democraţia în România. Cei care v-au oferit aceste privilegii nemeritate, sunt la fel ca voi, nu vor decât să-şi menţină statutul, plătind taxă de protecţie, din banii ţării, unor impostori care, mai devreme, poate mai târziu, vor fi pedepsiţi de istorie şi de Dumnezeu. Sunteţi paznicii celor care v-au inventat! Gândiţi-vă că vor veni vremuri când acest apelativ de "erou", se va transforma într-un stigmat, de care să vă  fie ruşine. În concluzie, vă spun că oamenii cinstiţi, care au ieşit atunci în stradă, care au muncit o viaţă, pentru pensii şi salarii de mizerie, nu beneficiază de drepturile pe care voi le primiţi, fără nici un merit... Dacă sunteţi aşa de patrioţi, de ce nu renunţaţi în masă, la aceste avantaje? Donaţi banii primiţi, către, spitale, şcoli, biserici, asociaţii de caritate, pentru căminele de copii abandonaţi, sau pentru bătrânii uitaţi în mizerie. Nu vă apasă conştiinţa, nu simţiţi remuşcări, atunci când beneficiaţi de nişte privilegii nemeritate? În ce ţară, din lumea asta, s-au plătit compensaţii materiale atunci când s-a schimbat un regim?

Senatorul rămase nemişcat, suspendat în atmosfera încăperii, împietrit, palid, de parcă tot sângele din corpul său îndesat, se scursese prin picioarele scurte, în pardoseala din gresie de murano.

După ce îi studie atent pe fiecare din cei prezenţi în biroul spaţios, Înţeleptul, privindu-l complice pe Tibi, continuă:

-Eu mă aflu aici, pentru nişte discuţii importante! Discuţiile sterile, atunci când adevărul e atât de evident, mă fac să-mi pierd timpul, care pentru mine, este foarte preţios. Vă rog să mă scuzaţi, sunt aşteptat de un client la o audiere într-un dosar de judecată. Timpul este ceva ce primim gratis, dar pe care, dacă l-am pierdut, nu vom reuşi să-l mai cumpărăm niciodată, oricâţi bani am avea.

  Avocatul părăsi încăperea, iar Tibi se aşeză pe scaunul din spatele biroului, cu spătar înalt, sculptat în lemn masiv, şi îşi aprinse îngândurat o ţigară. În cameră se simţea o atmosferă încărcată de neprevăzut. Cei prezenţi se grupară, aşteptând ca cineva să spargă tăcerea. Senatorul Chiriţă rămas în mijlocul încăperii, pândind în jur cu ochii injectaţi de nervi, căuta disperat o reacţie de coalizare din partea gazdei.

  -Domnule Bărbulescu, eu cred că avocatul dumneavoastră a cam depăşit măsura.

  -Despre ce măsură vorbiţi, răspunse Tibi indiferent, cu vocea absentă.

Senatorul se retrase lângă partenerul cu care venise la întâlnire şi-i vorbi poruncitor:

-George, hai să plecăm! Şi pentru mine timpul e nepreţuit, şi noi, se pare, am început să-l irosim inutil.

În acel moment, răsună ca o pocnitură de bici, lovitura puternică dată de Tibi cu pumnul, peste luciul biroului masiv.

-Cred că ai început să întreci măsura! Ai venit la mine, în casa mea, cu nişte propuneri pe care nici măcar nu le susţii. Ca să-mi vinzi blana ursului din pădure, ar trebui să fii cel puţin vânător. Dumneata nici măcar la stadiul de gonac nu ai ajuns. Crezi că eu am chemat aceşti parteneri de afaceri, să auzim promisiuni dintr-un viitor pe care nu se ştie dacă îl vom trăi? Noi ne-am pierdut timpul! Mi-ai vândut vorbe goale şi promisiuni nesustenabile. Până aici! Mergeţi la şeful vostru şi veniţi cu lecţia învăţată! Nu mai suntem cei de ieri... Suntem cei de azi, de mâine şi dintotdeauna, mult mai puternici decât cei de ieri. Avem toate pârghiile necesare să răsturnăm munţi, şi-i vom răsturna dacă va fi cazul... Nu ne luaţi drept nişte buticari care vând marfă luată pe datorie. Am fost aici şi vom rămâne aici, indiferent de cine vine la putere. Şi când fac aceste afirmaţii mă bazez pe fapte nu pe vorbe. Au mai încercat şi alţii, inutil să dau nume, care au crezut că suntem decorul în care ei fac ce le place, iar noi plătim fără să cerem nimic în schimb. S-au înşelat! Nu suntem asociaţie de binefacere, chiar dacă patronăm o organizaţie non-guvernamentală ce are în grijă copii abandonaţi. Domnule senator, ai auzit de Simplicius din Cilicia? Eram sigur că nu! Acest filosof al Greciei antice a rămas nemuritor, atunci când a spus: "Panta rei"... totul curge... Ca să fiu mai explicit, să înţelegi şi dumneata; viaţa-i scurtă... azi eşti, mâine nu mai eşti...  "totul curge, nimic nu rămâne neschimbat!"

Pe faţa lui Chiriţă se dilată un rânjet slinos, ipocrit. Se uită la partenerul său, un tânăr cu o barbă virilă, care stingherit de situaţia creată, arunca şi el către cei prezenţi, zâmbete protocolare.

Tibi se aşeză în fotoliul său, aprinzându-şi calm o nouă ţigară. Privea ameninţător, cu ochii îngheţaţi, suflând cu putere fumul în aer.

-Domnule Bărbulescu, se auzi vocea umilă, a senatorului, schimbată brusc într-un ton dulceag. Domnule Bărbulescu, eu nu am avut intenţia să deranjez, prin afirmaţia de mai devreme, dar mi s-a părut nepoliticos din partea avocatului dumneavoastră să afişeze un asemenea comportament, mai ales că ştia, de la bun început, cine suntem şi pe cine reprezentăm.

Tibi îl privea fix, fără să clipească, asemenea unui leu, care îşi studiază prada nevinovată, pe care în curând urma să o devoreze. Chiriţă se uită cu teamă în jur, tuşi, dregându-şi vocea întretăiată şi continuă pe un ton la fel de umil:

-Atunci, înseamnă că am pierdut într-adevăr timpul! Pe noi vă rog să ne scuzaţi...

-Se pare că nu ai înţeles nimic... Nu accept scuze! Până la miezul nopţii, să vă prezentaţi cu banii pe care vi i-am dat în campanie, ca să nu mai vorbesc de tricourile, şepcile, gecile, pixurile, fularele şi câte şi mai câte alte mărunţişuri fabricate pe banii noştrii şi ştanţate cu sigla partidului vostru. În cazul în care nu ştiaţi, poate nu v-a informat nimeni înainte de această întâlnire, toate facturile au fost cumulate într-un document legal, susţinut de o clauză care vă obligă, în cazul în care nu vă respectaţi promisiunile, să recurgem la recuperarea în instanţă, a sumelor cheltuite de noi. Vreţi scandal media?

Încăperea fu învăluită într-o tăcere dureroasă, de cavou. În interior îşi făcu apariţia Păstaie, însoţit de Omidă, care se îndreptă, cu paşi apăsaţi, către cei doi politicieni. Vorbi poruncitor, cu vocea fermă:

-Vă rog să mă însoţiţi! Sunteţi aşteptaţi în parcare. Şoferul domnului Bărbulescu vă va conduce la Parlament.

Chiriţă privi în jur şi observă că toţi cei prezenţi, oamenii de încredere ai clanului Mengele, începeau să părăsească sala, în tăcere, pe o uşă ce da într-o cameră alăturată. Se uită speriat spre omul cu faţa arsă şi ochiul acoperit de o bandană neagră. Făcu câţiva paşi înapoi, îl apucă de braţ pe tânărul de lângă el, să se convingă că nu e singur. Gigi Savic îşi trase brusc braţul din strânsoarea deputatului, speriat la rândul său.

-Să mergem domnule Chiriţă... Să mergem, mormăi tânărul frecându-şi nervos, cu mâna tremurândă, barba virilă.

Ca într-un început de vis, o zi de primăvară, cu soare plăpând, alunga pentru încă un an, grămezile de zăpadă înnegrite, amestecate cu gunoiul străzilor.