VREMEA SCHIMBĂRII

Unde sunt zăpezile de altădată? S-au ascuns poate în ţevile de eşapament ale maşinilor care produc încălzirea globală. După un decembrie chel, fără zăpadă, cu călduri de primăvară, în sfârşit a început să ningă. Şi parcă tot urâtul din lume dispăruse sub tărâmul îngheţat. Însă povestea albă, s-a terminat mult prea repede. Iarna s-a topit în castelul său de gheaţă, iar acum decorul arată ca o cârpă udă şi murdară, aruncată între blocurile cenuşii. Bacovia se ridică dintre paginile cărţii ca să bântuie târgul pustiu în care ţârâie ploaia: ”Şi toamna, şi iarna Coboară-amândouă, Şi plouă, şi ninge, Şi ninge şi plouă. Ţârâie ploaia... Nu-i nimeni pe drum, Pe-afară de stai Te-năbuşi de fum” Se înserează şi zăpada topită şi apoasă se amestecă cu noaptea. ”E-o noapte udă, grea, te-nneci afară, Prin ceaţă-obosite, roşii, fără zare- Ard, afumate, triste felinare...” Tocmai s-a născut un nou an, lăsând în urmă un trecut îmbibat în suferinţă şi destine acoperite pentru eternitate de umbra morţii. Prea mulţi tineri au pierit nedrept în acel „Colectiv” care a îndoliat o ţară şi a lăsat cicatrici adânci în sufletele tuturor. Oamenii au conştientizat îngroziţi mai mult ca oricând, cât sunt de vulnerabili şi fragili în faţa morţii. Şi brusc, s-au oprit pentru o vreme din goana lor stupidă după lucruri strălucitoare. Încremeniţi în neputinţă şi tremurând în faţa sfârşitului, au înţeles că de fapt sufletul acestei lumi de care stăm agăţaţi cu toţii ca nişte musculiţe neânsemnate în jurul unui bec, e creat din viaţă, moarte şi timp, ce nu pot fi niciodată cumpărate cu bani, iar în final fiecare dintre noi vom ajunge ţărână în clepsidra timpului. La scurtă vreme, din oceanul de lumânări aprinse ce luminau eternitatea, şi din cenuşa unor destine arse, s-au născut cele mai frumoase, puternice şi emoţionante proteste de după revoluţie. Oamenii au îngenuncheat la locul tragediei, în faţa celor dispăruţi pentru totdeauna, apoi au strigat mai tare ca oricând, împotriva unui sistem criminal, împotriva corupţiei, hoţiei şi indiferenţei care ucide. Politicienii au capitulat speriaţi, un guvern s-a prăbuşit, iar partidele au reapărut smerite cu noi şi noi promisiuni de reforme şi schimbări majore, făcând cu generozitate loc unui guvern de tehnocraţi. Treptat, protestele s-au stins precum o lumânare topită, politicienii s-au reântors în scaunele confortabile din parlament, oferindu-şi alte privilegii şi pensii speciale, sfidând iarăşi cu nesimţire un popor sărac şi chinuit, ce tocmai încercase să lupte pentru schimbare. Curând, în oraşe s-au aprins luminile de sărbătoare, iar oamenii au revenit la vechea lor viaţă, invadând mollurile şi supermarketurile, pentru a cumpăra cât mai mult. Şi iată cum acele proteste puternice şi emoţionante, s-au transformat în artificii, cadouri şi plimbări relaxate prin magazine. Partidele se vor odihni o vreme, iar în toamnă vor reapărea pe listele electorale, aceeaşi vechi politicieni corupţi şi prăfuiţi, ce au siluit zeci de ani această nefericită ţară. Ar fi nedrept ca acea tragedie care a generat o uriaşă revoltă colectivă, să devină doar o amintire tristă, acoperită treptat de uitare. După douăzeci şi şase de ani de jaf democratic, e nevoie mai mult ca oricând de o schimbare fundamentală. E nevoie de valori reale şi puternice şi de o nouă clasă politică tânără şi competentă, care să ofere o alternativă cât mai eficientă în lupta cu un sistem putred şi corupt, format din infractori deghizaţi în politicieni, lipiţi adânc de trupul ţării, ca nişte căpuşe hidoase care sug necontenit din sângele unui trup scheletic, prăbuşit în agonie.