DOROBANTUL TRIST

De două zile,ninge fără oprire peste oraşul încremenit.Străzi,maşini,trotuare,au dispărut sub zăpezi mari.Oamenii par nişte mogâldeţe neajutorate ce încearcă să înainteze cu greu prin imensitatea albă. Deasupra oraşului,deasupra vremii şi a vremurilor,nepăsător în faţa ninsorii şi gerului ,se ridică măreţ,frumoasa statuie a curajosului dorobanţ,brav luptător în marele război de independenţă pentru eliberarea patriei de sub dominaţia otomană de la 1877.Din anul 1907,de când s-a înălţat impunător pe soclul său şi priveşte mândru şi neânfricat peste oraşul nostru,a asistat la numeroase evenimente ale istoriei dar şi întâmplări din viaţa locului. Când s-a urcat pe soclul său,a ales să rămână multă vreme în parcul central.De acolo, putea indica cu mândrie,câmpiile Bulgariei,locul unde s-au desfăşurat luptele grele din timpul războiului pentru patrie.Putea privi cu plăcere oraşul interbelic,oamenii şi frumoasele clădiri din centru.În serile de vară,vedea coborând din trăsuri,domni distinşi şi doamne în rochii elegante,ce se plimbau la braţ pe strada mare,oprindu-se uneori,în dreptul vreunei prăvălii de la drum. Din parc,se auzea muzica de fanfară până departe.Erau vremuri frumoase şi liniştite în care orăşelul de la Dunăre,înconjurat de terenuri agricole fertile ,prospera şi se dezvolta. Apoi, parcă din senin,liniştea şi bunăstarea oraşului ,au fost zguduite de veşti rele,aducătoare de moarte şi lacrimi de durere.Începuse al doilea război mondial,iar din acel moment ,nimic nu avea să mai fie ca înainte.Pe străzile vesele şi liniştite de altădată,se plimba acum doar moartea,râzând ascuţit şi alegându-şi o nouă victimă.Pretutindeni,zăreai doar sărăcie şi distrugeri.Văduve îndurerate,jelindu-şi bărbaţii dispăruţi pentru totdeauna în război,copii chinuiţi şi flămânzi plângându-şi taţii sau fraţii pe care nu-i vor mai vedea niciodată.Singura consolare,rămânea doar amintirea omului drag,plecat nedrept de devreme şi brutal din această lume. Apoi s-a terminat şi războiul,iar dorobanţul spera că vremurile bune din trecut,vor reveni curând. Din parcul unde se afla,vedea cum frumoasele clădiri istorice care îi plăceau atât de mult,dispăreau treptat,strivite sub şenilele buldozerelor.Venise comunismul,iar ura pentru vechea orânduire,era mai mare ca oricând.Tot ce avea legătură cu trecutul,trebuia să dispară cât mai curând.În locul caselor de altădată,apăruseră blocuri cenuşii ca nişte cutii de beton,în care erau înghesuiţi forţat,ţăranii aduşi la oraş pentru a lucra în combinatele şi fabricile socialiste. O lume nouă şi pestriţă invadase oraşul,care acum îi părea dorobanţului,complet schimbat şi străin.Într-o zi şi el a fost luat pe sus cu o macara,aşezat într-un camion şi dus într-o direcţie necunoscută.Până să se dezmeticească,fusese aşezat într-un mic părculeţ nou apărut.Cum,el,eroul neânfricat din marele război de independenţă,să fie smuls din locul său de unde privea cu mândrie peste oraş?Aşa ceva nu e cu putinţă,dar a fost…Anii au trecut mulţi,fără speranţa că s-ar mai putea schimba ceva în destinul oraşului şi al ţării. Dar într-o seară rece de Crăciun,din parcul central,de unde odinioară răsuna plăcut muzica de fanfară,se împrăştie dintr-un difuzor,vestea că tiranul şi soţia sa fuseseră prinşi apoi executaţi la Târgovişte.Ascultând acel anunţ entuziast,dorobanţul înţelese că o epocă neagră şi nedreaptă din istorie,se încheiase definitive.Şi iarăşi sperase încrezător în destinul ţării. Într-adevăr,lucrurile s-au schimbat,oamenii s-au bucurat la început de libertatea câştigată,iar apoi,obişnuiţi zeci de ani să li se dea ordine şi indicaţii,nu au mai ştiut ce să facă cu ea.Au apărut peste noapte,armate întregi de hoţi la cel mai înalt nivel,care au smuls tot ce s-a putut din trupul ţării.Curând,o ţară altădată bogată,s-a transformat treptat într-o ruină.Şi ce mai contează libertatea când eşti atât de sărac,îşi spun oamenii dezamăgiţi. Dorobanţul priveşte cu tristeţe în zare,înţelegând acum, cât de mult se înşelase când crezuse iarăşi,în vremuri mai bune. După ce au fost furate basoreliefurile ce-i înconjurau soclul,noaptea trecută,câţiva hoţi au sărit gărduleţul şi au încercat să smulgă vulturul de bronz ce stă aşezat cu eleganţă la picioarele sale. Într-o altă zi,nişte elevi s-au apropiat de el,au început să injure şi să râdă zgomotos.Apoi,au sărit şi ei gardul şi au scris cu creta la baza statuii,diverse obscenităţi.Acum,zăpada a acoperit parţial cuvintele vulgare ce murdăresc grosolan istoria şi amintirea marilor noştri eroi. Tudorică e trist şi mânios.Vede cum istoria noastră,ajunge treptat la centrele de colectare a fierului vechi,iar oamenii distrug cu ură,valorile şi trecutul nostru naţional,cu care ar trebui să ne mândrim.Se gândeşte că în curând,va dispărea şi el.Din curtea bisericii,deja a dispărut statuia din bronz a Sfântului Haralambie,ocrotitorul oraşului. Este o culme a hoţiei,un furt monstruos şi inimaginabil.Se pare că nimeni nu ia nici o măsură pentru a ne proteja istoria şi operele valoroase ale trecutului.Da,e sigur că lucrurile s-au schimbat,dar nu în bine! Se înserează şi ninsoarea se înteţeşte.E noaptea de ajun şi luminile de sărbătoare se aprind în oraşul alb. Marius Concita