FLEGME PE ASFALT

Sunt pretutindeni, pe trotuare, pe străzi, în arbuştii ornamentali de pe bulevarde, uneori stau agăţate chiar şi în copaci ca un rod al nesimţirii şi neamului prost. Au diverse forme şi culori, în funcţie de starea de sănătate a melteanului semianalfabet, producător de scârboşenii. Sunt secreţiile infecte, flegmele acestui popor ce pare că a intrat prin efracţie în Uniunea Europeană. Cred că cel mai relevant şi evident indicator al nivelului de civilizaţie al unei naţiuni, ar putea fi, de ce nu, scuipaţii de pe asfalt. Şi dacă într-o zi, să zicem că ai norocul să scapi nemuşcat de haitele de maidanezi înfometaţi de pe srăzi, cu siguranţă că vei călca într-un scuipat, într-un excrement de câine, sau din neatenţie, te vei aşeza pe vechea ta bancă ce tocmai a fost furată. Gunoaiele de pe străzi, din ape şi păduri, au devenit deja realităţi banale. Televiziunile se îmbulzesc să transmită imagini cu sticle de plastic şi hârtii aruncate pretutindeni, după petrecerile împădurite ale maneliştilor iubitori de Salam. Din fericire, după aceste explozii de nesimţire şi nepăsare, apar de fiecare dată organizaţiile ecologiste, formate din voluntari absolut admirabili, care ne arată de fiecare dată că printre noi, mai există totuşi oameni speciali, cărora le pasă de natura şi locurile minunate din această ţară. Din păcate, ei sunt ,,specii” pe cale de dispariţie, aproape striviţi de marea turmă ce se îndreaptă într-o singură direcţie, hipnotizată de reclame stridente şi luminile strălucitoare ale moll-urilor. Ne-am transformat într-un popor de vitrină, preocupat doar de propria imagine, ca nişte jucării de pluş mari şi colorate, aşezate pe raftul unui magazin, ce aşteaptă să fie admirate şi cumpărate. Ca să fii în rândul lumii, e obligatoriu să te îmbraci la fel, să te tunzi la fel, să te manifeşti la fel, să vorbeşti la fel şi să gândeşti la fel. Totul se poate cumpăra cu bani: haine, maşini, case, chiar şi organe pentru transplant, mai puţin lucrurile simple ce contează cu adevărat, esenţa vieţii. Se pare că oamenii, în goana lor stupidă după lucruri strălucitoare şi averi cât mai mari, nu conştientizează că de fapt, sufletul acestei lumi de care stăm agăţaţi cu toţii ca nişte musculiţe neânsemnate în jurul unui bec, e creat din viaţă, moarte şi timp, ce nu pot fi niciodată cumpărate cu bani. Iar pe cei care ignoră zilnic această realitate copleşitoare, pe cei transformaţi în creaturi bizare ce nu mai pot privi către cer, pe cei transformaţi în mărfuri cu etichete şi preţ, îi invit să facă o plimbare printr-un cimitir. Această plimbare ar putea semăna cu o autopsie făcută unei femei tinere şi frumoase, obsedată în timpul vieţii sale doar de petreceri, haine de firmă şi saloane de înfrumuseţare, ce zace acum dezbrăcată, întinsă pe o masă de morgă. Plimbându-se printre morminte, poate că oamenii se vor vindeca astfel de orgolii prosteşti, dorinţe nemăsurate de înavuţire, ură, invidie şi preocupări meschine, şi vor înţelege că în final, fiecare dintre noi vom ajunge ţărână în clepsidra timpului . Marius Concita