DEVORATORUL DE SUFLETE

Am făcut marea greşeală, să deschid televizorul în prima zi din an.Fulgerător, au năvălit peste mine şi mi s-au înfipt în creier ca nişte săgeţi otrăvite, ştiri sumbre,cu crime înfiorătoare,nenorociri şi accidente rutiere.Şi tot acest spectacol prost regizat,are şi un decor. Pe la toate televiziunile, fătuci înfofolite şi înfipte în nămeţi, ne anunţă ţipând isteric prin vijelie, că în România, lucru rar şi nemaiântâlnit,a venit iarna. Ecranele televizoarelor pâlpâie ca instalaţiile de Craciun, în breaking news-uri interminabile.Apoi urmează gerul...Şi ca la un semn, apar armate de meteorologi, ce ne informează că de cincizeci de ani nu s-a mai întâlnit aşa ceva.Dar totuşi, mă întreb, de când o fi apărut gerul în România? Mă gândesc că l-o fi adus însuşi Gerula ,căpetenia dacă. Pe măsură ce butonez telecomanda, simt cum toată pacea sufletească, bucuria şi buna dispoziţie adunate după sărbători, se prăvălesc din mine, ca stâncile într-o avalanşă. Încerc să mă binedispun căutând altceva. Dau peste o emisiune de divertisment...Moderatorul apare gesticulând agitat, de zici că tocmai a fost atacat de un roi dezlănţuit de albine ucigaşe. Invită în scenă un manelist burtos, care urlă răguşit un cântec de amor.După aşa-zisa melodie,mă aştept ca prezentatorul să-i întindă o pastilă pentru dureri de gât, ca să-şi mai dreagă vocea.Publicul aplaudă ca prostul, la comandă, apoi se face linişte.Burtosul îşi mângâie tandru chelia, spunând că tocmai şi-a făcut un transplant de păr. Poate că n-ar fi rău deloc,dacă şi-ar face un transplant de creier. După o vreme, în scenă apare o tută semidezbrăcată, care plânge şi suspină pentru că operaţia de siliconare pe care tocmai şi-a făcut-o, nu o satisface deloc.Curând aflăm că piţipoanca tristă, e amanta manelistului burtos, care rânjeşte tandru dezvelindu-şi gingiile.Izbucneşte desigur şi un scandal, între nevastă-sa ce tocmai apare în studio şi preferata magraonului. Femeile isterice încep cearta, apoi brusc se iau la bătaie, ignorând încercările false ale moderatorului de a le calma. Când circul se încheie, ni se prezintă un alt invitat, bărbatul transformat în femeie, care începe să răcnească şi el, un cântec de amor. După „emoţionanta” reprezentaţie, moderatorul ne invită să rămânem şi după publicitate în faţa televizoarelor,când va urma un alt invitat de senzaţie, nimeni altul decât piticul porno din Craiova...Dumnezeule mare! Închid scârbit televizorul şi arunc telecomanda într-un sertar.Mă întind pe canapea şi rămân minute în şir cu ochii închişi, încercând să-mi revin. Gata,m-am hotărât, anul ăsta renunţ definitiv la televizor!Şi ca să fiu sigur că mă ţin de promisiune, îmi voi tăia cablul. Nu vreau să mai permit ca răul, mizeria umană şi urâtul, să-mi invadeze viaţa, chiar şi în propria casă! Îmi amintesc cu nostalgie, de vremurile când eram copil şi mă uitam seara la diafilme proiectate pe perete ,la desenele animate de pe posturile bulgăreşti pe care le prindeam cu o antenă improvizată pe bloc,sau de cărţile de basme româneşti pe care le citeam fascinat şi pe care recunosc,uneori le mai citesc şi acum cu mare bucurie, ca o amintire dragă a unor vremuri minunate şi normale, necontaminate de ură, violenţă şi vulgaritate. Mă ridic de pe canapea şi privesc către acvariul meu cu peştişori multicolori.Caut apoi în colecţia mea de viniluri,un disc cu Richard Clayderman şi îl pun la pick-up-ul meu vechi.De fiecare dată când aşez acul pe disc şi muzica porneşte, văd parcă sunetele suave cum se ridică şi plutesc graţios prin aer, într-o armonie perfectă. E un sentiment minunat şi unic! Treptat, mă simt tot mai bine şi mă încarc cu energie pozitivă. Totuşi, în lume există suficiente lucruri frumoase care ne-ar putea salva sufletul de la dispariţie. Şi unul dintre aceste lucruri, e muzica cântată la pian. Atunci, oare de ce alegem să ne injectăm zilnic, doza televizată de stress, întâmplări îngrozitoare şi circ oribil, de cea mai proastă calitate? Marius Concita