Nori negri plumburii, coborâră atât de jos, încât aveai senzaţia că dintr-o clipă în alta se vor prăbuşi catastrofal peste cortul peticit, îngropându-l pentru veşnicie în semiîntunericul prevestitor de vremuri rele. Cândva un loc strălucitor, îmbibat de viaţă, intrigi, planuri şi măreţe idealuri, locul arăta de parcă ar fi fost demult părăsit şi abandonat într-o veşnică uitare. Deasupra intrării atârna o tablă ruginită, vopsită în portocaliu, care se legăna cu un scârţâit sinistru, mişcată de suflarea vântului. Cu greu se putea desluşi un scris ars de soare şi spălat de ploi, încadrat de un chenar stilizat: „CIRCUL STATULUI DE DREPT”. Un fuior de praf se înălţă către cerul întunecat, precum un şarpe enorm, ridicat din ţărână, fluturând biata pancartă şubrezită ca pe un preş murdar, smulgându-i literele DE, aflate înaintea cuvântului DREPT, litere ce dispărură ca prin farmec în vârtejul înfuriat.
Un trabant rablagit cu numere de Brăila, cu vopseaua cojită, apăru dintr-un nor de fum cu miros de gogoşi arse, pârâind epuizat, oprindu-se în faţa intrării. Din el coborî încruntat un bărbat uriaş cu o privire fioroasă azvârlită din ochii încadraţi de cearcăne proeminente. Era aruncătorul de greutăţi şi ridicătorul de haltere, omul care era aclamat şi aplaudat de spectatori în vremurile bune. Rupea lanţuri, trăgea cu frânghia oţelită vapoare, camioane, trenuri... Fusese într-o vreme chiar torpilă vie în ţeava tunului din circul aflat acum în paragină. Îşi forţase excesiv limitele şi se uzase prematur, pielea i se lărgise pe trupul uriaş, atârnându-i încreţită ca o hârtie mototolită, ca un balon dezumflat. După fuga Marinarului, ce fusese vreme de zece ani directorul acestui faimos circ de stat, buldogul Vlaga, dresorul de borduri Vicleanu, piticul Coc, Nudrea, femeia ce făcea minuni cu mopul şi alţi angajaţi ai vechiului circ, plecaseră cu pensii generoase să-şi continue viaţa, liniştiţi, în insule calde şi îndepărtate, lenevind la umbra palmierilor, ce încă se mai zăreau desenaţi pe uşile prelatei de la intrare. Animalele, care pe vremuri erau atracţia circului, dispăruseră unele în ţările calde, altele se evaporaseră în locuri neştiute. Singura vietate rămasă credincioasă vechiului circ de altădată, era un câine bătrân, aproape orb şi surd, mâncat de râie, care scutura bolnav din coada cheală. Circul trebuia degrabă readus la viaţă!
Piele încreţită intră în întunericul manejului, obişnuindu-şi cu greu vederea. În arena prăfuită, pe nişte scaune aproape putrezite, se aflau angajaţii rămaşi, slabi şi palizi, adunaţi pentru a gândi un program salvator de progres şi prosperitate, pus doar în slujba circului. Uriaşul se aşeză obosit pe una dintre Bănci, care scârţâi ameninţător sub greutatea lui.
Dintr-o lojă improvizată din cuşti ruginite, îşi făcu apariţia luminându-şi faţa în roşu cu o lanternă sovietică, Recuziterul circului, omul care achiziţionează, pregăteşte şi întreţine obiectele şi alte recuzite folosite în spectacole. Omul care face măşti, costume, săbii false, pistoale şi gloanţe invizibile. Omul care ştie tot şi poate face orice manevre pentru acest circ pe cale de dispariţie. Acesta aranjându-şi pe cap jobenul roşu, mult prea mare, care îi aluneca pe frunte şi în care trăia o numeroasă familie de hamsteri, şi-l îndreptă din nou, îşi netezi mustaţa încărunţită şi îşi aprinse o ţigară, vorbind cu autoritate:
-V-am chemat aici pe cei mai credincioşi şi mai vrednici lucrători ai faimosului nostru circ. Ştiu, cortul nu mai arată ca pe vremea când totul era portocaliu, dar dacă aprindem luminile şi tragem draperia, din cupolă vom vedea că locul nu arată atât de rău. Dacă ştergem praful, vopsim băncile şi stâlpii în roşu, aducem înapoi animalele din insulele exotice, împărţim afişe cu parfum de trandafiri, şi promitem un program nemaivăzut şi nemaiîntîlnit până acum, avem şanse mari să readucem circul la viaţă! Vreţi spectacol, vreţi dresuri, vreţi iluzii, scamatorii, aplauze?
-Vrem, vrem, se auziră strigând cu entuziasm cei prezenţi.
-Pentru ca aceste lucruri să se întâmple, pentru acest moment important din istoria „CIRCULUI STATULUI DE DREPT”, trebuie să numim un director loial programului nostru, care să ne reprezinte, să ne susţină, să putem avea din nou salarii mari, conturi şi case şi mai mari. Această persoană nu vrem să fie ca Marinarul trădător, care s-a mutat la „CIRCUL DE STAT PARALEL“ şi ne face zilnic probleme.
În arena prăfuită se auziră din nou strigăte entuziaste şi aplauze furtunoase. Recuziterul, după ce-şi potrivi încă o dată jobenul roşu care îi căzuse pe frunte, îşi netezi mustaţa şi continuă satisfăcut de reacţia celor prezenţi la şedinţă:
-După cum ştiţi, trăim vremuri nedrepte, şi preşedintele „CIRCULUI DE STAT PARALEL“, nu mă va lăsa să preiau conducerea circului nostru, dar nu o să mă dau bătut, voi conduce „CIRCUL STATULUI DE DREPT“ din umbră şi voi rămâne în continuare în importanta funcţie de recuziter. Se ştie că fără recuzită, nu ne putem desfăşura activitatea şi nu putem face spectacol.
Ca un tunet, din arena prăfuită, se auzi o voce groasă de bariton, care cutremură pereţii din pânză ai circului.
-Dacă nu tu, şefule, atunci cine, poate face treabă mai bine ca tine?
-Tu... Piele încreţită, bine grăieşti! Pentru a nu mai pierde timpul şi a trece imediat la treabă, voi propune ca tu să fii noul nostru director. Eu te voi susţine, te voi asigura, şi-ţi voi întinde şi plasa de protecţie atunci când vei lucra la trapez, sus, la înălţime.
-De ce să fie el director? Ai spus că-l pui pe Aruncătorul de cuţite de pe Bega, ce, acum te-ai răzgândit? Nu ziceai că el va fi mâna ta dreaptă, cu care să mângâi hamsterii din joben şi din buzunarele pantalonilor? Dacă te-ai urcat pe cuşca aia ruginită, crezi că poţi să hotărăşti orice, fără să ne întrebi şi pe noi, partenerii tăi, spuse Iluzionistul, un bărbat cu părul grizonant şi cinci urme de ruj pe faţa pudrată. Ai grijă să nu cazi printre gratii, direct în cuşcă! Eu am mai fost director şi la un alt circ, am experienţă, ştiu mult mai bine cum să organizez lucrurile. Şi între noi fie vorba, tu Recuziterule eşti cel care i-a tăiat sforile lui Pinochio şi l-ai alungat din circ împreună cu Prostănacul şi cu porcul Ghiţă, pe care trebuia să-l mâncăm de Crăciun. Recunoşti că eşti vinovat?
-De ce vorbeşti aşa, strigă din întuneric Sufleorul ce încerca să ascundă pe sub hainele largi, câteva tablouri luate din magazia circului. De ce nu recunoşti că tu ai fost cel care i-a suflat tare în pânze Marinarului, afemeiatule! Tu te-ai aliat cu el şi l-ai ajutat să rămână director atâţia ani şi să ne omoare cu scamatoriile lui răsuflate cu trei cuburi de gheaţă! Recunoaşte aici, în faţa circului exclusiv!
-Nu recunosc nimic, sunt numai minciuni, invenţii, înscenări, denunţuri calomnioase! Tu, dacă eşti aşa corect, de ce te ascunzi şi te întâlneşti noaptea, ca hoţii, prin cimitire cu unii şi alţii, ca vârcolacii?
-Ce treabă ai tu bă’, cu cine mă întâlnesc eu? Aprind lumânări la eroi, ce te interesează? Eu te întreb de ce te-ai căsătorit până acum de cinci ori? Taci, nu vrei să mai vorbeşti...
-Linişte, dacă mai ciripeşte cineva, îl trimit în codru la dresoarea de cucuvele. Poate vreţi s-o punem pe ea directoare?
-Nuuu!... Se auzi într-un glas, răspunsul celor prezenţi.
Dresorul de vorbe, un bărbat cu chelia transpirată, strălucitoare ca un bec, se ridică scuturând isteric biciul din piele:
-Domnilor, vă rog să fim civilizaţi, propun să nu ne mai certăm... Se aude scandalul nostru până pe Marte, şi chiar îmi place… Dar cineva trebuie să fie director, ce naiba, vreţi ca programul nostru să moară? Cine sunteţi voi să faceţi justiţie aici, sub cupola circului? Nimeni n-o să păţească nimic, nici tu, nici tu, nici tu! Şi îi arătă cu degetul pe cei de la serviciile de sunet, de microfoane şi serviciul de securitate, trei pitici cocoşaţi şi muţi.
-Dar eu pot să păţesc ceva?
Cu toţii întoarseră capul spre bărbatul cu fruntea lată până la ceafă, cu ochii umezi, care sprijinea o femeie oarbă şi slabă, ce strângea în mână o sabie ruginită şi un cântar stricat.
-Tu Gargamel, nu vei păţi nimic dacă vei face tot ce poţi să ne aperi interesele şi să ne aduci cât mai mulţi spectatori care să aplaude circul nostru. Aşa că treci repede şi scrie afişele, că de mâine se redeschide “CIRCUL STATULUI DE DREPT”, se auzi vocea Recuziterului.
-Nu pot, răspunse Gargamel fluturând neputincios braţele şi privind cu milă către însoţitoarea sa. Eu trebuie să am grijă de asistenta mea, nu vedeţi câte probleme de sănătate are?
-Lasă omule, că o să avem noi grijă de ea, o dăm pe mâna doamnei prim dresoare a circului. De când pavianul cu mantie a fugit, antrenează nişte lei bătrâni, ştirbi, anchilozaţi şi fără blană, vorbi Recuziterul, scoţând pe gură rotocoale de fum trandafiriu.
-Nu se poate, pe Doamna cu sabia o s-o iau eu în îngrijire şi într-o săptămână o fac să sară prin cercul de foc, să ducă la fier vechi cântarul, iar cu sabia să taie cu precizie frunză la câini, spuse hotărât Dresorul de vorbe.
-Gura, nimeni nu mişcă şi nu mai scoate un sunet! Doamna cu sabia este a mea, se auzi vocea unei femei înalte şi corpolente, îmbrăcată în mov, purtând pe faţă o mască de cucuvea. Doar puţin am fost plecată la carnavalul de la Veneţia, iar voi vă faceţi de cap şi vreţi să batjocoriţi o biată femeie amărâtă, oarbă şi neputincioasă.
Toţi cei prezenţi se ridicară îngroziţi, alergând în spatele lui Gargamel. Gargamel şi Dresorul de vorbe fugiră speriaţi în spatele lui Piele încreţită, iar acesta se căţără disperat pe cuşca ruginită unde se afla Recuziterul.
-Ai grijă ce vorbeşti, cât vorbeşti şi cum vorbeşti, că eu sunt acum marele sultan magnific care hotărăşte, iar tu, dacă te-ai dat de partea „CIRCULUI DE STAT PARALEL“, nu mai ai ce căuta aici! Piele încreţită, Gargamel, Dresorule de vorbe, puneţi mâna pe ea şi azvârliţi-o afară din circul nostru, urlă cu furie Recuziterul.
-Mai vedem noi cine pe cine, strigă Femeia cucuvea, ieşind pe uşa cortului într-un nor de praf, urcându-se apoi în spinarea unui Robot teleghidat, alimentat cu două baterii nemţeşti, ce înainta sacadat printre zeci de mii de susţinători care îi aclamau entuziaşti.
