BUCĂŢI DE TRECUT

Apusul care pictează blocurile cenuşii cu contururi de foc, era atât de viu, incandescent, şi în copilărie. Câţi ani au trecut de atunci!... Pare o veşnicie...

Cartierul a rămas aproape neschimbat, dar amintirile abia mai răsuflă sufocate de grămezile de ani care sprijină prezentul cu aromă de fast food şi suflet de plastic, în care mă simt atât de străin. Oamenii au ieşit alungaţi de căldură din cutiile încinse de beton şi zac pe băncile din faţa scării, privind apatici spre nicăieri, printre cojile de seminţe scuipate din gură, ca dintr-o fântână arteziană secată. Îşi sprijină mâinile transpirate, pe sticlele din plastic pline cu bere şi îşi caută prin buzunare pachetele mototolite de ţigări.

Peisajul ăsta urban, era cam acelaşi şi în trecut. Oamenii ieşeau şi atunci, în serile călduroase de vară, în faţa blocurilor din cartierele muncitoreşti, evadând pentru câteva ore din celulele lor de beton în care erau obligaţi să trăiască după ce fuseseră strămutaţi la oraş, cu nostalgia locului în care se născuseră, purtând în amintire serile de vară petrecute în curtea casei sau pe uliţa satului natal. Vechile blocuri comuniste s-au mai modernizat între timp. Prezentul le-a fardat orbitele de beton cu geamuri termopan şi aparate de aer condiţionat crescute pe la etaje, ca nişte tumori metalice. La parter au apărut magazine de cartier sau cabinete medicale.

Maşini... foarte multe maşini noi, au invadat parcările, trotuarele, vieţile oamenilor...

Le privesc indiferent şi dezamăgit, ca pe nişte intruşi care au năvălit cu forţa în amintirile mele. Şi tocmai când mă grăbeam să părăsesc trecutul, lăsând în urmă cu o tristeţe dureroasă cartierul copilăriei mele, l-am zărit... Părea strivit, sufocat printre maşinile moderne, o apariţie miraculoasă din alte vremuri, nişte vremuri cu adevărat frumoase. Un bătrân Trabant, care mi-a resurscitat miraculos amintirile frumoase. Zgomotul inconfundabil atunci când pornea, al aceste maşinuţe de epocă, mirosul fumului de benzină amestecat cu ulei, mi-a parfumat copilăria, alături de mirosul fructat al gumei Turbo cu suprize. Părea că mă priveşte cu farurile sale mari, nichelate, ca nişte ochi vii. I-am recunoscut culoarea; era acelaşi Trabant din copilăria mea. Îmbătrânise şi părea abandonat cu roţile dezumflate şi pânze de păianjen atârnând pe parbriz. M-am apropiat şi i-am admirat forma caroseriei şi sigla decolorată de timp. L-am privit minute întregi, zâmbind fericit. Trecutul tocmai îmi oferise un minunat cadou, prin această apariţie miraculoasă, din alte vremuri. M-am îndepărtat, apoi m-am reîntors să-l privesc din nou, temându-mă ca această minunată apariţie să nu fi fost doar o iluzie, însă el rămăsese tot acolo, desprins din trecut ca o amintire vie.

Am pornit mai departe, prin cartierul copilăriei mele, mult mai atent acum să descopăr alte relicve dragi ale trecutului. Trec de vechiul cimitir evreiesc cu crucile de piatră, aproape îngropate în pământ, şi în apropiere regăsesc cu bucurie, odihnindu-se printre buruieni înalte, după zeci de ani de activitate continuă în slujba serviciului de salubritate al oraşului, un bătrân camion S.R. Carpaţi care şi el mi-a bucurat copilăria, privindu-l de atâtea ori fascinat în timp ce ridica uşor, cu braţele sale puternice, tomberoanele uriaşe de gunoi, pe care le aşeza apoi în spinarea sa metalică. Camionul ce a trudit zeci de ani în slujba oraşului, zace acum abandonat, cu farurile sparte, cu caroseria îndoită şi măcinată de rugină. Pare un pensionar sărman, cu trupul şubrezit, măcinat de bolile bătrâneţii, după o viaţă de muncă grea. Ca şi clădirile istorice, adevărate embleme ale trecutului, şi aceste bătrâne maşini, ignorate acum, abandonate în uitare şi degradare, fac parte din viaţa oraşului de altădată. Mă despart cu nostalgie de vechiul camion Carpaţi şi pornesc mai departe, pe străzile amintirilor. Mă întâlnesc cu o frumoasă Dacie 1300 roşie, foarte îngrijită, cu un A.R.O. , o motoretă Mobra, un Oltcit, un Fiat 1300 din anii '60, o Skoda 100 S galbenă, şi surpriza zilei, o maşină Lada 1500, care îmi aminteşte de verzulia mea sovietică, Lada 1200 combi, din anii '70, pe care am poreclit-o "Coana Lada", salvată acum trei ani, de înspăimântătorul program Rabla.

Mi-am reamintit cu plăcere îndemnul, "Păstraţi curăţenia oraşului!", atunci când pe străzile prezentului, m-am reîntâlnit cu bătrânul camion roşu, Roman-Diesel, cu cisternă, pe care în copilărie îl poreclisem "maşina cu mustăţi". De zeci de ani încă lucrează devotat în slujba orăşelului, răcorind vara şoselele cu stropitorile sale ce par nişte mustăţi de apă, sau udând rondurile cu flori care parfumează şi înfrumuseţează străzile.

"Păstraţi curăţenia oraşului!" şi nu uitaţi niciodată să protejaţi, să păstraţi trecutul şi istoria oraşului, cu clădirile şi obiectele sale atât de preţioase şi tot mai rare, din păcate. Şi dacă vom şti să ne preţuim esenţa noastră, să ne păstrăm cu mândrie istoria şi trecutul, doar astfel, cu adevărat, această ţară va renaşte din cenuşa prezentului.